Un autocar cu 35 de persoane la bord s-a răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatera Paşcani din judeţul Iaşi. 25 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital, dintre acestea 12 fiind adolecenți.
Potrivit ISU Iaşi, Planul Roşu de intervenţie a fost activat la 00,05 şi dezactivat la ora 01,35.
”La ora 00,03 a fost primit un apel prin SNUAU 112 pentru a semnala că un autocar cu 35 de persoane s-a răsturnat în municipiul Paşcani, dintre care 10 au nevoie de îngrijiri medicale. Au intervenit forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Inspectoratului. În urma evaluării medicale au fost transportate la spital 25 de persoane. Două dintre ele au fost duse la Spitalul pentru Copii ‘Sf. Maria’ Iaşi. Din totalul persoanelor, 15 aveau vârste cuprinse între 14-17 ani”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Doi copii în stare gravă au fost transportaţi de la SAJ la Spitalul ”Sf. Maria” din Iaşi. ”În total, la Iaşi au fost transferate 7 persoane”, a spus Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi.